În perioada 05-06 martie 2021 va avea loc simpozionul online PHADER Spring Forum cu tema Hipertensiunea pulmonară în bolile congenitale cardiace și pulmonare, organizat de Centrul de Expertiză pentru Hipertensiunea Pulmonară și Centrul de Expertiză pentru Boli Cardiace Congenitale din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C. C. Iliescu” București și de Societatea Română de Cardiologie.
Ediția din acest an se bucură de participarea unor distinși colegi cardiologi, cardiologi pediatri și pneumologi din Belgia, Cehia, Germania, Ungaria, Bulgaria si Republica Moldova. Manifestarea este creditată cu 9 credite EMC.
Înscrierea la Curs se face numai online folosind formularul de mai jos. Termen limită înscriere: 03.03.2021. Pensionarii, rezidenții și studenții se pot înscrie la eveniment prin încărcarea unui scan după talonul de pensii/carnetul de rezident/carnetul de student. De aceea, vă rugăm să aveți pregătite aceste scanuri pentru completarea formularului.