Modificarea legii anti-fumat, respinsa in Comisia de Sanatate

Marti, 27 septembrie, senatorii din Comisia de Sanatate  au respins propunerile de modificare a legii anti-fumat prin care se dorea ca fumatul sa fie permis din nou in spatiile special amenajate, in spatiile care nu au pereti de jur imprejur si care prevedea infiintarea de asociatii de cluburi de fumatori, care pot amenaja la randul lor spatii speciale pentru fumat.

La sedinta de marti a comisiei, reprezentantul Guvernului a precizat ca ministerul Sanatatii nu sustine acest proiect, scrie Hotnews.ro.

Raportul de respingere a fost votat de toti membrii Comisiei de Sanatate. Potrivit proiectului de lege, prin spatiu public inchis se intelege „orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperis, plafon sau tavan si care este incadrat de pereti de jur imprejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”, ceea ce ar fi facut mai permisiva legea decat cea in vigoare, relateaza si Mediafax.

Propunerea prevedea si faptul ca fumatorii se pot constitui in asociatii si cluburi de fumatori, care pot amenaja spatii destinate exclusiv fumatului si activitatilor associate fumatului.

Proiectul a fost promovat public de deputatul PND Daniel Fenechiu si de senatoarea ALDE Cristiana Anghel, insa are sustinatori de la toate partidele.

Senatul este prima camera sesizata, proiectul urmand sa intre in plen, apoi va merge la Camera Deputatilor.

DE CE NU TREBUIE SA FIE MODIFICATA LEGEA NR.15/2016

Punctul de vedere al societatilor profesionare medicale in legatura cu initiativele de modificare a legii pentru prevenirea si combaterea efectelor produselor din tutun, AICI.