Advancing the Understanding of the Mechanisms of Nicotine Dependence and Its Treatment Compania Pfizer este onorată să anunţe acordarea de fonduri (grant) pentru Global Research Awards for Nicotine Dependence (GRAND), cu misiunea de a: • Sprijini progresul cunoaşterii mecanismelor dependenţei nicotinice şi a tratamentului acesteia Domeniul de aplicare al Programului pentru 2009 • Laborator uman (de ex. farmacocinetică, farmacodinamică, sindrom de sevraj) • Farmacoterapia întreruperii fumatului şi a recăderii, şi/sau interacţiunea cu terapia comportamentală • Caracterizarea subtipurilor de fumători şi intervenţii recomandate Premii
În luna August 2009 vor fi acordate 6 premii. Acestea vor avea o valoare maximă de 150.000 USD şi sunt deschise tuturor cercetătorilor. Câştigătorii vor fi selectaţi de un board internaţional ai cărui membri sunt reputaţi oameni de ştiinţă în domeniul dependenţei nicotinice şi al întreruperii fumatului. Aplicaţiile
Formularele de aplicaţie pot fi obţinute prin accesarea acestui link. După completare pot fi trimise la: applications@grand2009.org. Aplicaţiile şi materialele support trebuie trimise până la data de 1 Iunie 2009, ora 17.00 ora de est a US (ora 10.00 în România). Aplicaţiile trebuie completate în limba Engleză. Aplicaţiile incomplete NU vor fi analizate. Întrebări
Telefon: +1 215 239 6565 sau +44 (0)1403 322065
Email: enquiries@grand2009.org
Website:http://www.grand2009.org/ |