Scop si activitate

 

Scop

Deoarece cardiopatia ischemică poate fi abordată din mai multe puncte de vedere (mecanisme, prevenţie, clinică, tratament, complicaţii), activitatea Grupului de Lucru de Cardiopatie Ischemică se suprapune inevitabil cu a altor Grupuri de Lucru ale Societăţii Române de Cardiologie care se ocupă punctual de prevenţie, tratament intervenţional, urgenţe, etc. Evident că nu ne propunem să intrăm în competiţie cu aceste grupuri prietene, ci să conlucrăm cu ele. Oricum considerăm că tot ce ţine de cardiopatia ischemică este de interes pentru grupul nostru de lucru.

Cardiopatia ischemică a beneficiat de o preocupare intensă pe plan european şi mondial. De aceea, există deja ghiduri amănunţite care optimizează diagnosticul şi tratamentul acestei afecţiuni. Cred că activitatea cea mai utilă a grupului nostru de lucru ar fi să ajute la implementarea în practică a ghidurilor de practică internaţionale. Pentru realizarea acestui lucru, sunt necesare 2 linii de activitate:

  • să fie întrunite condiţiile organizatorice şi de dotare
  • să fie pregatit personalul medical să le aplice.

Noi evident ne propunem să contribuim în primul rând la pregătirea medicilor, dar îmi doresc să putem ajuta şi la asigurarea bazei materiale, măcar prin evidenţierea necesarului minim de funcţionare a secţiilor de cardiologie.

Avem Programul STEMI, o iniţiativă a Societăţii Române de Cardiologie, care a schimbat radical în bine tratamentul infarctului de miocard în ţara noastră. Progresul este evident, dar nu suficient. Există zone mari din ţară neacoperite de acest program. Mi-aş dori ca să existe şi alte domenii în care să fie aplicate tratamentele actuale standard şi pasul imediat următor să fie un program pentru tratamentul NSTEMI. Şi oricum, faptul că pentru aplicarea adecvată a unui tratament standard îţi trebuieşte un program special de la Ministerul Sănătăţii arată că există o problemă cu finanţarea sistemului medical.

În concluzie, credem că scopul final al Grupului de Lucru de Cardiopatie Ischemică, ca şi al Societăţii Române de Cardiologie în ansamblul ei, este de a îmbunătăţi asistenţa medicală a pacienţilor cu cardiopatie ischemică şi boli cardiovasculare în general.

Activitate

Ne dorim participarea a cât mai multor membri la activităţile grupului nostru, tocmai pentru a putea realiza acţiunile pe care ni le-am propus.

  • Activitatea educativă constă în:
    • cele 2 cursuri anuale finanţate de SRC:
      • 2015: Revascularizarea miocardică – de la ghiduri la practică
        Timişoara, 6 martie
        Iaşi, 27 noiembrie
      • 2016: NSTEMI. Probleme de diagnostic şi tratament                                                                            Braşov, 18-19 martie (curs organizat în comun cu Grupul de Lucru de Cardiologie Invazivă şi Intervenţională)
        Bucureşti, 7 octombrie
      • 2017:  Ischemia miocardica in practica medicala – cazuri clinice                                                       Targu Mures, 24 martie                                                                                                               Craiova, 13 octombrie
    • publicarea pe cardioportal de articole generale pe probleme actuale, probleme practice şi patologie mai puţin cunoscută pentru a menţine ridicată pregătirea cardiologilor. Aceste articole vor fi realizate predominant de membrii GL de Cardiopatie Ischemică, dat fiind că aici sunt cei mai mulţi experţi în această patologie.
    • cursuri educative pentru medicii de familie.
    • realizarea de materiale educative pentru pacienţi.
  • Activitatea ştiinţifică constă în:
    • organizarea sesiunilor ştiinţifice la congres şi la conferinţa grupurilor de lucru
    • publicare în Progrese în Cardiologie
    • sprijinirea cercetării ştiinţifice în domeniu
  •  Activitatea practică constă în:
    • traducerea ghidurilor de practică medicală ale Societăţii Europene de Cardiologie (ESC). Traducerea acestor ghiduri este verificată de ESC, după care devin documente oficiale ale SRC, fiind publicate in extenso pe cardioportal şi în Revista Română de Cardiologie şi în formă sintetică pe cardioportal şi în Compendiu de ghiduri prescurtate editat de SRC.
    • Grupul de lucru de Cardiopatie ischemică a tradus ghidul de Ghidul de revascularizare miocardică apărut în 2014 care a apărut deja pe site şi în Revista Română de Cardiologie şi ghidul de Sindrom coronarian acut fără supradenivelare de segment ST apărut în septembrie 2015 care va apărea curând pe site şi în Revista Română de Cardiologie.
    • analiza critică a ghidurile europene nou apărute în domeniul cardiopatiei ischemice pentru a pune în evidenţă care parte din recomandări pot şi care parte nu pot să fie implementate în cardiologia romănească. Acest lucru este necesar deoarece există numeroase recomandări de ghid ce nu sunt aplicabile în acest moment în România, din motive financiare sau organizatorice.

Vrem să avem o legătură cât mai bună atât cu membrii GL, cât şi cu ceilalţi cardiologi pentru a cunoaşte mai bine problemele de care se lovesc în practică şi a cauta modalităţi prin care se poate ameliora practica medicală cotidiană.

 

 

In cadrul acestei sectiuni puteti consulta: