TROMBEMBOLISMUL PULMONAR
ÎNTRE TEORIE ŞI PRACTICĂ
Directori curs: Dr. Gabriel TATU-CHIŢOIU; Dr. Antoniu PETRIŞ
Data: 14 octombrie, orele 09.00 - 18.15
Locatie: Hotel Traian, Sala Eminescu, Piaţa Unirii, nr. 1, Iaşi
Curs creditat EMC; Taxa participare curs: 50 RON
Pentru informaţii şi înscrieri contactaţi Societatea Română de Cardiologie, tel/fax: 021 250 01 00, e-mail: office@cardioportal.ro
“Ce preferaţi să trataţi, un pacient cu infarct miocardic acut sau un pacient cu trombembolism
pulmonar acut?” a fost întrebarea introductivă a sesiunii dedicate trombembolismului pulmonar
la Congresul Român de Cardiologie din 2009. Raspunsul a fost unanim: infarctul de miocard!
Acest răspuns a sintetizat poate cel mai bine “disconfortul” pe care practicianul îl resimte în faţa
trombembolismului pulmonar acut, boală cu potenţial letal imediat la fel de mare ca şi infarctul
de miocard. În ultimele două decade am fost martorii unor evoluţii spectaculoase în tratamentul
infarctului de miocard (tromboliză, angioplastie primară, stent) având drept consecinţă o
reducerea a mortalităţii şi o ameliorare a prognosticului pe termen lung la nivele de neimaginat
până relativ recent. Trombembolismul pulmonar nu a avut această şansă. Atitudinea
terapeutică a rămas neschimbată, practic tromboliză la pacienţii cu şoc cardiogen şi
anticoagulante la pacienţii stabili hemodinamic. Trialurile randomizate vizând noi scheme
terapeutice au fost extrem de puţine. Poate singura nouă achiziţie în acest domeniu a constituito
impunerea heparinelor cu greutate moleculara mică, mai precis a enoxaparinei, în faţa
heparinei nefracţionate.
Informaţiile pe care s-au clădit ghidurile internaţionale (inclusiv ultima versiune a ghidului ESC,
2008) au provenit în special din registre. Ultima versiune a acestui ghid a adus o nouă clasificare
a riscului de deces în TEP (risc crescut, intermediar şi redus) dar nu are nici un comentariu
asupra riscului pe termen lung (recidivă, hipertensiune pulmonară severă, etc). Pe de altă parte,
pacienţii încadraţi în clasa de risc intermediar nu sunt omogeni - unii au risc mai înalt (troponină
crescută) faţă de alţii. Regimurile trombolitice recomandate chiar şi de această ultimă versiune
sunt regimuri lente, cu eficacitate redusă, practic cele recomandate încă din 1977!
În ultimii 3 ani se înregistrează câteva tendinţe de “desţelenire” în acest domeniu: evaluarea
riscului global (pe termen scurt şi lung), subclase de risc la pacienţii consideraţi ca având risc
intermediar, testarea unor regimuri trombolitice mai agresive la pacienţii consideraţi cu risc
intermediar în combinaţii cu antiagregante plachetare şi anticoagulante.
Toate aceste particularităţi au fost tot atâtea motivaţii pentru organizarea de către Grupul de
Lucru de Cardiologie de Urgenţă al Societăţii Române de Cardiologie, cu susţinerea
profesionistă a companiei SANOFI-AVENTIS a acestui curs dedicat problematicii
trombembolismului pulmonar.
